luni, 3 octombrie 2016

S4: 4.10-7.10

UNITATEA DE INVATARE: 
 MIJLOACE MODERNE DE COMUNICARE- INTERNETUL

 1 min - MOMENT ORGANIZATORIC

 14 min - VERIFICAREA LECTIEI ANTERIOARE
25 min - PREDARE INVATARE

 Lectia nr.2: Notiuni despre retele de calculatoare

 O reţea de calculatoare reprezintă un ansamblu de calculatoare interconectate prin intermediul unor medii de comunicaţie, asigurându-se în acest fel utilizarea în comun de către un număr mare de utilizatori a tuturor resurselor fizice (hardware), logice (software şi aplicaţii de bază) şi informaţionale (baze de date) de care dispune ansamblul de calculatoare conectate.

Beneficiile calculatoarelor şi ale altor echipamente aflate într-o reţea includ costuri reduse şi productivitate sporită. 
În cadrul reţelelor, resursele pot fi partajate, ceea ce implică reducerea duplicării şi a coruperii datelor.

Avantaje oferite de lucrul în reţea: 
• Împărţirea resurselor existente; 
• Creşterea fiabilităţii prin accesul la mai multe echipamente de stocare alternative; 
• Reducerea costurilor prin partajarea datelor şi perifericelor folosite; 
• Scalabilitatea: creşterea performanţelor sistemului prin adăugarea de noi componente hardware; 
• Obţinerea rapidă a datelor; 
• Furnizează un excelent mediu de comunicare; 
• Este nevoie de mai puţine echipamente periferice 
• Eliminarea duplicării şi coruperii fişierelor; 
• Administrarea centralizată; 
• Conservarea resurselor. 

O altă noţiune strâns legată de o reţea de calculatoare este lucrul în reţea care reprezintă conceptul de conectare a unor calculatoare care partajează resurse. 

Resursele utilizate în comun de către o reţea de calculatoare pot fi: 
• resurse fizice (imprimante, scanner-e etc.);
• resurse logice (software şi aplicaţii de bază, orice program);
• resurse informaţionale (baze de date).

Echipamentele de reţea sunt interconectate folosind o varietate de conexiuni:
• Conexiune prin cupru – Foloseşte semnale electrice pentru a transmite date între echipamente;
• Conexiune prin fibră optică – Foloseşte fire din sticlă sau plastic, denumite şi fibre, pentru a transporta informaţie sub formă de impulsuri luminoase;
• Conexiune fără fir (Wireless) – Foloseşte semnale radio, tehnologie infraroşu (laser) sau transmisii prin satelit.

 Prezentarea generală a reţelelor 
În general, toate reţelele au componente, funcţii şi caracteristici comune.
Printre acestea se numără:

  • Servere – Calculatoare care oferă resurse partajate pentru utilizatorii reţelei;  
  • Clienţi – Calculatoare care accesează resursele partajate în reţea de un server; 
  • Elemente active de reţea – hub-uri, concentratoare, switch-uri, routere etc.;  
  • Elemente pasive de reţea – cabluri, prize, mufe etc.; 
  • Imprimante sau alte periferice partajate – Alte resurse puse la dispoziţie de servere;  
  • Mediu de comunicaţie – Modul în care sunt conectate calculatoarele;  
  • Date partajate – Fişiere puse la dispoziţie de serverele de reţea. 
O reţea de calculatoare este identificată prin următoarele caracteristici specifice:
• Raza de acoperire;
• Modul de stocare a datelor;
• Modul de administrare a resursele;
• Modul de organizare a reţelei;
• Tipul de echipamente de reţea folosite;
• Mediul folosit pentru conectarea echipamentelor.

Chiar dacă au aceste componente comune, reţelele pot fi împărţite în următoarele categorii:

Clasificarea reţelelor de calculatoare
În funcţie de criteriul de clasificare care se are în vedere există mai multe tipuri de reţele de calculatoare.

 Criteriile cele mai des utilizate în clasificarea reţelelor sunt:
• După tehnologia de transmisie: 

  • o reţele cu difuzare (broadcast); 
  • o reţele punct-la-punct. 

• După scara la care operează reţeaua (distanţa):

  • o reţele locale LAN; 
  • o reţele metropolitane MAN; 
  • o reţele de arie întinsă WAN, Internetul.

• După topologie: 

  • o reţele tip magistrală (bus); 
  • o reţele tip stea (star); 
  • o reţele tip inel (ring); 
  • o reţele combinate. 

• După relaţiile funcţionale (arhitectura de reţea):

  •  o reţele peer-to-peer (Workgroup); 
  • o reţele cu arhitectură activă (Active Networking Arhitecture); 
  • o reţele de tip client-server (Client-Server Arhitecture).


 Reţele locale, reţele metropolitane şi reţele fără fir 

  1. O reţea locală – LAN – (Local Area Network) se referă la un grup de echipamente interconectate care se află sub o administrare comună. În trecut, reţelele locale erau considerate reţele mici care existau într-o singură locaţie fizică. Deşi reţelele locale pot fi mici, de exemplu o reţea instalată acasă sau într-un laborator informatizat, în timp definiţia unui LAN a evoluat pentru a include şi reţelele locale interconectate formate din sute de dispozitive instalate în mai multe clădiri şi locaţii.
  2. O reţea metropolitană – MAN – (Metropolitan Area Network – MAN) este o versiune extinsă de LAN ce se poate întinde pe zona ocupată de un grup de birouri învecinate sau chiar suprafaţa unui oraş. Acest tip de reţea funcţionează pe baza unor tehnologii similare cu cele ale LAN-urilor. Primele reţele LAN nu au putut satisface nevoile de interconectare din cadrul organizaţiilor mari, cu birouri aflate la distanţă unele de altele. Pe măsură ce avantajele reţelelor LAN au devenit cunoscute şi s-au dezvoltat tot mai mult aplicaţii pentru mediul de lucru în reţea, reţelele LAN s-au dezvoltat devenind reţele de mare acoperire geografica (Wide Area Network – WAN). Reţelele de mare întindere conectează reţele locale (LAN-uri) aflate în locaţii geografice separate. Cel mai simplu exemplu de WAN este Internetul. Internetul este o reţea WAN de mari dimensiuni care este formată din milioane de reţele locale interconectate. Furnizorii de servicii de telecomunicaţii sunt utilizaţi pentru a interconecta aceste reţele aflate în locuri diferite.
     
  3. Descrierea unei reţele fără fir WLAN (Wireless LAN). Într-o reţea locală tradiţională, echipamentele sunt conectate folosind cablu de cupru. În unele medii, e posibil ca instalarea cablurilor de cupru să nu fie practică sau să fie chiar imposibilă. În aceste situaţii, sunt utilizate dispozitive wireless pentru a transmite şi a primi date folosind unde radio. Ca şi într-o reţea locală, într-un WLAN se pot partaja resurse cum ar fi fişiere şi imprimante şi se poate accesa Internetul.  Într-un WLAN, echipamentele wireless se conectează la puncte de acces din zona lor. Punctele de acces sunt de obicei conectate la reţea folosind cabluri de cupru. În loc să fie nevoie de cabluri de cupru pentru toate staţiile din reţea, doar punctul de acces wireless este conectat la reţeaua cu cablare de cupru. Raza de acoperire pentru un WLAN poate fi mică şi limitată la o cameră sau poate fi mai mare.
Pentru unităţile care sunt conectate direct la o reţea vom folosi termenul de gazdă.
Acestea pot fi calculatoare (client sau server), imprimante, scannere etc. Pentru ca acestea să lucreze în reţea, ele trebuie să fie dotate cu un dispozitiv de interfaţă, numit placă de reţea.
O reţea LAN poate fi extinsă utilizând mai multe componente (repetoare, hub-uri, punţi, comutatoare, switch-uri, rutere etc.).
Gazdele (sisteme finale) sunt utilizate pentru a executa programele utilizatorilor şi pot fi eventual legate între ele printr-un mediu de comunicaţie formând o reţea LAN.
Gazdele sau reţelele LAN sunt conectate prin sisteme intermediare sau elemente de comutare (routere), care formează o subreţea de comunicaţie sau pe scurt subreţea.
Elementele de comutare sunt calculatoare specializate folosite pentru a conecta două sau mai multe linii de transmisie.
Când sosesc date pe o anumită linie, elementul de comutare trebuie să aleagă o nouă linie pentru a retransmite datele mai departe.
Conform acestui model, fiecare gazdă este conectată la un LAN în care există un router sau direct la un router.
Colecţia de linii de comunicaţie şi de routere (dar nu şi de gazde) formează subreţeaua.
 În cazul celor mai multe WAN-uri, două routere pot comunica direct, dacă sunt legate prin acelaşi cablu sau indirect prin intermediul altor routere. Când un router intermediar primeşte un pachet de date, îl reţine acolo până când linia pe care trebuie să-l transmită mai departe devine liberă şi apoi îl retransmite. O subreţea care funcţionează pe acest principiu se numeşte subreţea punct-la-punct sau subreţea cu comutare de pachete.

  Topologii de reţea 
Topologia reţelelor este studiul de aranjament a elementelor (legături, noduri, etc.) dintr-o reţea, în special interconexiunile fizice (reale) şi logice (virtuale) dintre noduri. 

  •  Topologia fizică se referă la dispunerea fizică în teren a calculatoarelor, a cablurilor şi celorlalte componente ale reţelei. 
  •  Topologia logică se referă la modul cum gazdele accesează mediul de comunicaţie. 

Topologia unei reţele afectează direct performanţele reţelei. O anumită topologie aleasă influenţează tipul de echipament utilizat, precum şi posibilităţile de extindere a reţelei.

10 min - FEEDBACK
 Sarcină de lucru:
Descrieţi tipul de reţea existentă în laboratorul SEI din şcoala dumneavoastră. Motivaţi răspunsul.

TEMA PENTRU ACASA:
Parcurgeti pentru fixarea cunostintelor softul educational. Realizati fise pentru portofoliul personal
Soft educational:

Publicat de la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)