UNITATEA DE INVATARE: MIJLOACE MODERNE DE COMUNICARE- INTERNETUL
Lectia nr.1: Internet - istoric
Suport de curs <<descarca>>
M1. Activitate introductiva - INTERNET 15 min
Ce se intelege prin Internet?
M2. Activitate predare invatare - INTERNET 25 min
Ce se intelege prin Internet?
1. Urmariti impreuna cu profesorul si colegii filmul introductiv.
M2. Activitate predare invatare - INTERNET 25 min
2. Notati in caiete "actorii principali" ai Internetului.
- Pachetul TCP (Transmission Control Protocol)
- Pachetul ICMP (Internet Control Message Protocol) - ping
- Pachetul UDP (User Datagram Protocol)
- Routerul
- Ping-ul mortal
- Switch-ul
- proxy-ul
- Firewall-ul
3. Discutati filmul.
Descarca: film_istorie_internet.rar
Termenul internet provine din împreunarea artificială și parțială a două cuvinte englezești:
- interconnected = interconectat și
- network = rețea.
Internetul s-a născut la mijlocul anilor 60 în forma ARPAnet (Advanced Research Projects Agency Net) - o reţea între mai multe computere din unele instituţii americane, ce lucrau pentru ARPA, un departament de cercetare din cadrul Pentagonului. ARPA a fost pus în funcţiune ca reacţie la succesul sovietic al lansării satelitului Sputnik în spaţiu în 1957. Unul din obiectivele ARPAnet era crearea unei reţele, care să nu fie distrusă datorită atacurilor asupra sistemului. Internet-ul "civil" a început ca o reţea de patru computere între Universităţile din Utah, Santa Barbara şi Los Angeles şi Institutul de Cercetare din Stanford.
La sfârşitul anilor 60 şi începutul anilor 70, când Internetul număra în jur de 50 de computere, s-au dezvoltat primele dintre servicii, folosite încă şi azi pentru transferul informaţiei:
- File Transfer Protocol pentru trimiterea şi regăsirea fişierelor
- Telnet pentru accesarea şi folosirea bazelor de date, a bibliotecilor şi a cataloagelor din toată lumea
- E-Mail pentru trimiterea mesajelor personale.
Pe scurt: datorită metalimbajului foarte dificil, folosirea Internetului în acea perioadă era restrânsă la un mic grup de oameni din universităţi şi institute de cercetare.
Marea schimbare a început în 1989, când Tim Berners Lee de la CERN (Centrul European pentru Fizica Nucleara) din Geneva a pus bazele în 1989 dezvoltării primului prototip al World Wide Web (WWW sau 3W). Ca de obicei în istoria Internetului, scopul iniţial al WWW-ului era destul de limitat.
Definiţia protocolului TCP/IP
Un server de nume domeniu, Domain Name Server (DNS), este un program software, care ascultă cereri pe un port standard (53) şi care rulează pe un calculator conectat permanent (de obicei) la Internet. În mare, el asigură un serviciu, pentru un domeniu sau mai multe, de traducere a unei adrese
Definiţia protocolului TCP/IP
TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol) este cel mai utilizat protocol folosit în reţelele locale cât şi pe Internet datorită disponibilităţii şi flexibilităţi lui având cel mai mare grad de corecţie al erorilor.
TCP/IP permite comunicarea între calculatoarele din întreaga lume indiferent de sistemul de operare instalat.
TCP/IP permite comunicarea între calculatoarele din întreaga lume indiferent de sistemul de operare instalat.
Istoric În anii 1960, guvernul SUA finanţează proiectarea şi dezvoltarea procotolului TCP/IP.
Ministerul Apărării Naţionale al SUA dorea un protocol de reţea care sa meargă indiferent de condiţiile de pe reţea. Atât timp cât conexiunea fizică între calculatoare este funcţională şi conexiunea logică a lor să fie funcţională, chiar dacă alte calculatoare din reţea se opresc brusc.
Era nevoie de o arhitectură flexibilă, mergând de la transferul de fişiere până la transmiterea vorbirii în timp real.
Crearea acestui protocol a rezolvat multe probleme dificile din acea vreme, astfel devenind modelul standard pe care Internetul se bazează.
La început el a fost folosit pentru reţelele militare, apoi a fost furnizat şi agenţiilor guvernamentale, universităţilor ca la urmă să poată fi folosit de publicul larg.
Ministerul Apărării Naţionale al SUA dorea un protocol de reţea care sa meargă indiferent de condiţiile de pe reţea. Atât timp cât conexiunea fizică între calculatoare este funcţională şi conexiunea logică a lor să fie funcţională, chiar dacă alte calculatoare din reţea se opresc brusc.
Era nevoie de o arhitectură flexibilă, mergând de la transferul de fişiere până la transmiterea vorbirii în timp real.
Crearea acestui protocol a rezolvat multe probleme dificile din acea vreme, astfel devenind modelul standard pe care Internetul se bazează.
La început el a fost folosit pentru reţelele militare, apoi a fost furnizat şi agenţiilor guvernamentale, universităţilor ca la urmă să poată fi folosit de publicul larg.
DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol) este un protocol TCP/IP care dă posibilitatea unei reţele private, conectate la internet, să aloce o adresă IP unui calculator gazdă care urmează a se conecta la acea reţea. DHCP este un mediu client server, urmaş al protocolului BOOTP, utilizat pentru alocarea dinamică a adreselor de IP, serverelor DNS (Domain Name Service), WINS (Windows Internet Name Service ) şi a default gateway.
DHCP a fost proiectat şi dezvoltat sub auspiciile Internet Engeneering Task Force (IETF). Microsoft a fost prima firmă care a introdus în 1994 DHCP, odată cu lansarea lui Windows NT Server 3.5. Conceptele au fost preluate şi de firma MacIntosh, care a introdus alocarea dinamică a adreselor în reţelele sale.
Un server de nume domeniu, Domain Name Server (DNS), este un program software, care ascultă cereri pe un port standard (53) şi care rulează pe un calculator conectat permanent (de obicei) la Internet. În mare, el asigură un serviciu, pentru un domeniu sau mai multe, de traducere a unei adrese
IP (Internet Protocol) este un protocol care asigură un serviciu de transmitere a datelor, fără conexiune permanentă. Acesta identifică fiecare interfaţă logică a echipamentelor conectate printr-un număr numit "adresă IP". Versiunea standard folosită în majoritatea cazurilor este IPv4. În IPv4, standardul curent pentru comunicarea în Internet, adresa IP este reprezentată pe 32 de biţi (de ex. 192.168.0.1). Alocarea adreselor IP nu este arbitrară; ea este realizată de către organizaţii însărcinate cu distribuirea de spaţii de adrese. De exemplu, RIPE este responsabilă cu gestiunea spaţiului de adrese atribuit Europei.
DNS (Domain Name System) este un serviciu de registru Internet distribuit. DNS translatează ("mapează") numele de domeniu (sau nume ale maşinilor de calcul) în adrese IP şi adresa IP în nume. Translatarea numelui în adresa IP se numeşte "rezolvarea numelui de domeniu". Cele mai multe servicii Internet se bazează pe DNS şi, dacă acesta cade, site-urile web nu pot fi găsite iar livrarea mail se blochează.
Numele de domenii sunt mult mai uşor de reţinut decât adresele IP, dar nu oferă indicaţii despre modul cum poate fi găsit site-ul pe internet. Acest lucru intră în atribuţiile sistemului DNS, care rezolvă domeniile în adevăratele lor adrese - adresele IP.
Numele de domenii sunt mult mai uşor de reţinut decât adresele IP, dar nu oferă indicaţii despre modul cum poate fi găsit site-ul pe internet. Acest lucru intră în atribuţiile sistemului DNS, care rezolvă domeniile în adevăratele lor adrese - adresele IP.
Maparea este o simplă asociere între două elemente, în acest caz un nume de maşină, ca ftp.linux.org, şi IP -ul maşinii (sau adresa) 199.249.150.4. Un calculator se identifică printr-o adresă, unică în Internet, numită adresa IP a calculatorului respectiv. Totodată calculatorul poate avea asociat şi un nume. Astfel, adresa IP este utilizată la nivelul programelor de prelucrare în reţea.
M3. TEMA PENTRU ACASA- Activitate fixare cunostinte - INTERNET